servicii funerare

Serviciul de repatriere decedati, un omagiu postum

Wildlife

Cand vestea trista a mortii unei persoane dragi ne ia prin surprindere, furtuna lacrimilor neputincioase se dezlantuie. Totul se ineaca in lacrimi: ochii nostri, obrajii, colturile buzelor. Gustul sarat al plansului neputintei ne patrunde in gura. In clipele acelea stam cu sufletul in genunchi minute in sir si suntem gata sa rupem toate florile din univers si sa le punem la picioarele celui care a inchis ochii pentru totdeauna.

Din amintiri, din cuvinte impletim cununile omagiului postum pe care dorim din tot sufletul sa le depunem la catafalcul. Acolo, fata in fata, sa ii spunem cuvinte calde, cuvinte frumoase pentru tot ce a facut el si pentru tot ce nu am apucat sa ii spunem noi in timpul vietii. Atunci descoperim trist ca le spunem din ce in ce mai rar celor dragi ca ii iubim si cat de importanti sunt pentru noi.
La catafalc? Ar putea sa existe oare sicriu cu trupul neinsufletit al celui drag, fara serviciul de repatriere decedati?

De ce sa il lasam departe de tara si sa nu ii aducem un ultim omagiu acasa? Solicitarea serviciilor de repatriere de calitate premium celor mai bune firme de pompe funebre reprezinta omagiul postum pe care i-l aducem celui drag. Nu de toate florile din lume are el nevoie, ci sa simta ca este asteptat cu drag acasa, ca apartinatorii i-au pregatit un loc bun de odihna si ca le pasa.
Cu Funerarenicolas.ro repatrierea este un omagiu pios, fiindca este facuta de profesionisti, atent si legal.

Cei care se ocupa de repatriere au respect fata de apartinatori si fata de decedati, iar acest lucru se reflecta in tot ceea ce fac. Repatrierea este omagiul perfect, fiindca totul este facut cu simtul raspunderii, cu drag, fiindca echipa implicata realizeaza ca nu poate face mai mult pentru cel decedat, decat sa il pregateasca pentru intalnirea cu cei dragi si sa il aduca acasa.
Acasa este cuvantul magic, cand suntem prea obositi, prea bolnavi si prea instrainati.

Intoarcerea acasa a decedatilor romani implica insa mult efort din partea echipei de la firma de pompe funebre implicate direct. Sigur ca si apartinatorii trebuie sa gaseasca firma potrivita si sa achite costurile repatrierii, dar cei care alearga, cei care se agita, nu dorm si coduc sa fie gata totul la timp sunt cei de la firma de pompe funebre. Dosarul de repatriere reprezinta pasaportul care ii da voie defunctului sa paraseasca tara straina in care si-a gasit sfarsitul si sa revina acasa. Ca niciun act sa nu lipseasca din el, persoana care se ocupa de procurarea actelor va bifa tot ceea ce trebuie, avand in fata legislatia funerara din tara respectiva.

Intreaga echipa stie ce prevede legea. Prevederile legale au in vedere:
1. Actele. Despre ele am vorbit deja, trebuie sa adaug ca in pasaportul special este trecuta si ruta de la care soferul profesionist nu are voie sa se abata.
2. Pregatirea adecvata a defunctului. Aici trebuie sa facem mentiuni speciale legate de injectia de conservare si de obligativitatea celor doua sicrie: primul din zinc 100%, al doilea din lemn de esenta lemnoasa. Revenirea in tara se face cu capacul sicriului sigilat, fapt care nu trebuie sa ne intristeze sub nicio forma, fiindca in acest mod ramanem cu imaginea din timpul vietii a celui pe care l-am pierdut.
Evident ca la acest capitol intra si spalarea trupului neinsufletit, taierea unghiilor si a parului, imbracarea si asezarea corecta in sicrie.
3. Transport funerar legal cu masina autorizata, condusa de soferi profesionisti.

Masina este perfect curata, prevazuta cu lacas special pentru depozitarea sicrielor si cu mecanism care regleaza temperatura cat mai scazuta cu putinta, ca trupul sa nu fie afectat, daca este transportat in timpul verii, la amiaza, cand caldura arde totul. Soferii distinsi de la firmale funerare renumite sunt atenti, vorbesc frumos si se comporta de parca ar fi din familie. Firma de pompe funebre poata sa faca si mai mult pentru familia indurarata. Ea poate furniza cosul pentru biserica, aranjamentul funerar si pachetelele cu mancare ce urmeaza a fi impartite celor care participa la ceremonie.

Toate aceste sarcini preluate de la familia indurerata sunt mari generatoare de timp, timp pentru repliere, pantru imbarbatare, pentru un plan de viata mult mai trist o vreme…
Sigur intalnirea va fi trista, dar in spatele cortinei de lacrimi grele sta multumirea ca ai putut sa ii oferi celui drag repatrierea ca omagiu postum. Nici nu stii cat de mult inseamna pentru el, cat de linistitor va fi pentru tine si ce inaltator va fi evaluat gestul de catre cei din jur. Repatrierea valoreaza cel mai mult, de aceea solicit-o, oricat de mult ar costa! Prin ea iti vei linisti sufletul si vei prinde curaj sa reiei viata de la indoliata intamplare.

Repatrierea racoreste inima fiindca oamenii care se iubesc pot sta fata in fata pentru ultima data sa isi spuna ceea ce nu au mai avut timp sa isi spuna…

În amintirea unui jazman

Wildlife

Gogu iubea cu pasiune jazul și era un percuționist vestit nu numai în București, el și orchestra cu care cânta având concerte în multe țări ale lumii. Componența trupei se putea schimba, dar un jazman ca Gogu era de nelipsit, ca și conducătorul formației de cinci instrumentiști, pe care o fondase în urmă cu 35 de ani. Gogu, cel mai vârstnic membru, le spunea colegilor lui de trupă să vină să cânte la mormântul lui.

Conducătorul trupei răspundea că e încă verde și mai are multe de arătat, deși nu-i ușor să cânți la instrumente de percuție. Gogu era un muzician inegalabil la campanele, timpan, chimval, trianglu ori balafon, dar și un baterist foarte apreciat. Era maestru la orice instrument de percuție, indiferent că era vorba de dairea, tâmpină sau xilofon. Era un artist complet și un om jovial. Și avusese dreptate: făcuse un atac de cord fatal. „Ți-a fost gura aurită, Gogule, ne-ai lăsat singuri”, ofta șeful trupei.

Sigur, colegii lui de trupă s-au ocupat de orice înseamnă servicii funerare, din banii lor. Sigur, nici nu le fusese prea greu să găsească firma potrivită. Căutaseră pe internet servicii funerare bucuresti și au găsit o mulțime de oferte. Constataseră că, în Capitală, există cele mai mai multe firme de pompe funebre. Opinau că, totuși, sunt mai multe cârciumi.

Sigur, niște jazmani ca ei cântaseră prin multe cluburi, dar nu erau străini nici de bodegi. Curios sau nu, după ce un om trece în neființă, avem tendința de a-l idealiza, de a-i scoate în evidență numai calitățile. Însă Gogu, deși trecea drept un înțelept printre cunoscuți, făcuse destule prostii în viață. El însuși spunea că făcuse toate tâmpeniile care i-au trecut prin cap. „Și, dacă totuși nu le-am făcut pe toate, înseamnă că n-am avut destulă imaginație și-mi pare rău pentru asta”, mărturisea el.

Gogu ținea un jurnal în care scria uneori. Ceilalți membrii ai trupei știau și erau curioși când mai are timp de scris. În acest jurnal scria că trecuse prin toate experiențele omenești posibile, cu excepția uneia singure: nu ucisese nicio ființă umană. Nu tăiase niciodată nici măcar o pasăre.

Dacă citea cineva jurnalul lui Gogu, afla că fusese alcoolic, cerșise și mâncase din tomberoanele de gunoi. O dată furase, de foame, scria el, dar fusese prins și închis câteva luni. Înainte de toate acestea, fusese un curvar fără pereche. Avusese actrițe celebre, deși făcuse pasiune pentru o țigancă.

Acest picaro modern avea o origine umilă. Mama lui era femeie de serviciu și nu-și cunoscuse tatăl niciodată. Gogu voia să se lase de școală, dar avusese mintea să nu cedeze acestei ispite. Ba, mai mult, urmase Liceul de Muzică, târâș-grăpiș, dar învățase de mic să cânte după ureche.

Călătorise mult, mai ales după anul 1990. „Pentru călătorii prin lume, încă mă mai țin picioarele”, scria Gogu în jurnal. Străbătuse diverse medii sociale, datorită muzicii. Cântase la nunți cu ștaif, la seratele unor oamani cu dare de mână, dar îi onorase cu muzica și pe unii mai săraci, gratis.

Ceilalți membri ai tupei chiar i-au cântat lângă momânt, dar nici muzica nu mai suna la fel de bine fără el. „Gogule, sper că bați toba în rai”, și-a încheiat spiciul conducătorul formației.