Când se vorbește despre videochaturi, am o reacție de retragere, deși activitatea lor e legală. Să fii manechin înseamnă să prezinți creații vestimentare. Și totuși, în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, termenul videochat nu există. Eram curios ce definiție îi dădeau lingviștii. Mă întreb și de ce o fată devine model de videochat.
Primul răspuns care îmi vine în minte e: “Pentru bani”. De ce fata respectivă nu face pâine sau altceva? Fiindcă o brutăreasă ori alt gen de lucrătoare foarte bună câștigă mai puțin decât un manechin mediocru. Sunt foarte puține locuri de muncă. Lucrătorii ANAF ar trebui să fie plătiți în funcție de realizări, la numărul de persoane cărora le-a găsit un job. Acum primesc bani degeaba, mai nimeni necăpătând de lucru datorită acestei instituții.
Astfel, angajările le fac, în general, particularii. Dacă ești lucrător la stat, îți tragi după tine nevasta, amanta, rudele, prietenii, care vor ocupa locurile de muncă vacante. În armată, în poliție și în alte instituții de stat se angajează în continuare pe bază de rudenie sau amiciție. Șansele de a găsi un job la stat sunt aproape inexistente.
Există modele bune, cu experiență, care au câștiguri mari, dar și manechine la început de drum, cu câștiguri mai mici. Experiența duce la dezinvoltură în fața camerei de luat vederi, modelul adoptă un stil propriu, între timp își perfecționează vorbirea într-o limbă străină, toate ducând la succes.
De ce amintesc de videochaturi? Am văzut anunturi de angajari videochat. E o emisiune pe un canal de călătorii, care arată cum o persoană sau un cuplu își caută o locuință spre închiriere sau pentru a o cumpăra într-o țară străină. Li se oferă trei alternative. Se preferă o locuință mai confortabilă, nu neapărat cea mai ieftină. Explicația care se dă e faptul că ambii membrii ai cuplului își vor găsi ceva de lucru.
După trei luni, e prezentată din nou familia care și-a schimbat țara de reședință. Toți sunt mulțumiți, locuința aleasă fiind confortabilă și cei doi au câte un job, și-au făcut prieteni, își trăiesc viața fără probleme. Nimeni, nicăieri în lume (nici la Polul Nord!) nu și-a pus niciodată problema că s-ar putea să nu-și găsească de lucru.
Cam 4 milioane de români sunt plecați din țară, fiindcă nu și-au găsit un loc de muncă în țara lor. Culeg căpșuni, îngrijesc bătrâni, fac menajul și alte munci pentru care nu se înghesuie localnicii, fiind grele și prost plătite. Mai toți cei care au plecat din țară au fost nevoiți s-o facă, iar înainte s-au întrebat dacă își vor găsi un job. Și sunt obligați să accepte orice.
M-am întâlnit deunăzi cu o fostă colegă de facultate. O știam ca pe o fată ștearsă, care parcă dorea să treacă neobservată. Acum era expansivă, purta lucruri scumpe și se vedea că are un respect de sine ridicat. Cum terminase o facultate tehnică, nu și-a găsit niciodată de lucru în domeniul studiat. Am întrebat-o din ce trăiește. Ei bine, lucreaza 100% legal ca manechin de videochat la Studioul Manequeen din Bucuresti.
După facultate, își căutase de lucru 6 ani. N-a găsit nimic potrivit cu studiile sale. A văzut întâmplător că se caută modele de videochat, respinsese ideea, apoi și-a spus că-i bine să vadă despre ce e vorba. Văzând respectul și prietenia cu care era tratată, s-a gândit serios la posibilitatea de a lucra acolo. I-a fost greu la început, voise să renunțe, dar unul dintre părinți trebuia să sufere o operație scumpă. Asta a făcut-o să reziste, iar apoi s-a învățat cu bani mulți. Acum n-ar da slujba de manechin la videochat pe cea de inginer.